Cum se lucrează cu gadgeturile desktop în Windows 7

Gadgeturile desktop nu sunt ceva nou în lumea Windows. Ele au fost introduse pentru prima dată în Windows Vista, unde au fost incluse în Windows Sidebar. Chiar dacă ideea în sine a fost bună, nu a avut parte de succesul pe care poate l-ar fi meritat. O dată cu Windows 7, Microsoft redefineşte puţin această caracteristică, acum putând fi personalizată ceva mai mult. În acest articol vă voi explica ce sunt gadgeturile desktop, unde să le găsiţi şi cum să lucraţi cu ele.

Cum să deschidem Galeria de gadgeturi desktop

Primul pas pentru a folosi gadgeturile desktop în Windows 7 este să deschidem Galeria de gadgeturi desktop. Aceasta reprezintă panoul de control al gadgeturilor, locul unde vom face cea mai mare parte a configurărilor. Avem două posibilităţi pentru a o deschide: prima este să mergem la Start -> Toate programele -> Galerie de gadgeturi desktop.

gadget, desktop

A doua metodă este şi mai simplă: clic dreapta pe desktop şi selectaţi Gadgeturi din meniul contextual.

gadget, desktop

Galeria de gadgeturi vă va arăta acum lista cu gadgeturile instalate. În mod implicit, Windows 7 vine cu următoarele gadgeturi: Calendar, Ceas, Contor CPU, Expunere diapozitive, Flux titluri de ştiri, Meteo, Puzzle cu imagini, Simbol monetar şi Windows Media Center.

gadget, desktop

Cum să pornim sau să închidem un Gadget desktop

Pentru a porni un anumit gadget din Galeria de gadgeturi desktop, daţi dublu clic pe el şi acesta va apare pe desktop-ul dvs. imediat. Puteţi, de asemenea, să îl selectaţi şi să îl trageţi în locaţia pe care o doriţi de pe desktop.

gadget, desktop

Închiderea unui gadget e probabil cel mai simplu de făcut. Tot ce trebuie să faceţi este să daţi clic pe butonul Închidere (x) din colţul dreapta-sus al gadgetului. Acest buton apare atunci când ţineţi mausul deasupra gadgetului. În restul timpului el este ascuns.

gadget, desktop

Cum personalizăm şi cum navigăm printre Gadgeturile desktop

Gadgeturile desktop pot fi personalizate şi modificate în multe feluri. În acest capitol voi încerca să fac un rezumat al elementelor care pot fi configurate:

  • Dimensiune mai mare - unele gadgeturi permit mărirea lor, pentru a fi mai uşor vizibile. Dacă acest lucru este posibil, ele vor avea un buton de forma unei săgeţi ce indică direcţia sus-dreapta, după cum puteţi vedea mai jos. Dacă îl apăsaţi, gadgetul va fi mărit. Dacă vreţi să faceţi gadgetul mic din nou, tot ce trebuie să faceţi este să apăsaţi pe acelaşi buton (acum săgeata va indica direcţia jos-stânga).

    gadget, desktop

  • Afişare sau ascundere gadgeturi desktop - există o metodă de a ascunde toate gadgeturile de pe desktop. Tot ce trebuie să faceţi este să daţi clic dreapta pe desktop, selectaţi Vizualizare şi apoi debifaţi "Afişare gadgeturi desktop". Toate gadgeturile pe care le aveaţi afişate acum au dispărut. Pentru a le afişa din nou bifaţi din nou "Afişare gadgeturi desktop".

    În cazul în care vă întrebaţi dacă gadgeturile mai rulează încă în fundal când ele sunt ascunse, nu vă faceţi griji. Procesul numit "sidebar.exe", pe care îl utilizează Windows pentru a le afişa, se închide când debifaţi "Afişare gadgeturi desktop".

    gadget, desktop

  • Păstrarea unui gadget în prim plan - unele gadgeturi oferă informaţii foarte utile şi s-ar putea să doriţi să le păstraţi în prim plan, deasupra celorlalte ferestre. Pentru acest lucru, trebuie să selectaţi gadgetul desktop pe care îl doriţi afişat în prim plan şi să daţi clic dreapta pe el. În meniul care apare, selectaţi "Întotdeauna în faţă".

    gadget, desktop

  • Opacitate gadget - setarea gradului de opacitate (cu alte cuvinte, cât de vizibil este un gadget atunci când cursorul nu se află deasupra lui) se face printr-un clic dreapta pe gadgetul respectiv, selectarea opţiunii Opacitate şi apoi a nivelului pe care îl doriţi. Cu cât este mai mic nivelul, cu atât mai transparent va fi gadgetul.

    gadget, desktop

  • Comutarea între gadgeturile active - puteţi comuta între gadgeturile active pur şi simplu dând clic pe cele pe care doriţi să le vedeţi. De asemenea, puteţi folosi tastatura. Ţineţi apăsat pe tasta Windows Logo, şi apoi apăsaţi pe tasta G. Astfel veţi naviga printre gadgeturile active, unul câte unul.

    gadget, desktop

    De asemenea, dacă ţineţi cursorul mausului deasupra butonului Afişare desktop din partea dreaptă a barei de activităţi, toate gadgeturile vor fi afişate.

    gadget, desktop

Cum să dezinstalăm un gadget

În cazul în care vreţi să dezinstalaţi un gadget desktop, aceştia sunt cei câţiva paşi foarte simpli pe care trebuie să îi urmaţi: deschideţi Galeria de gadgeturi desktop, daţi clic dreapta pe gadgetul pe care vreţi să îl eliminaţi, şi selectaţi Dezinstalare.

gadget, desktop

Vă va fi solicitată confirmarea pentru dezinstalare. După ce confirmaţi, gadgetul va fi complet eliminat din sistemul dvs.

gadget, desktop

Concluzii

Gadgeturile desktop din Windows 7 reprezintă o metodă uşoară de a aduce lucrurile care vă interesează pe desktop. Microsoft a făcut o alegere bună când a ales să schimbe modul în care acestea sunt afişate. Spre deosebire de Windows Vista, nu mai suntem dependenţi de Windows Sidebar, bara care trebuia poziţionată în stânga sau dreapta ecranului. Acum putem muta gadgeturile oriunde vrem pe ecran. Dacă ştiţi vreun gadget interesant, nu ezitaţi să ne lăsaţi un comentariu. Vom începe să testăm cele mai bune gadgeturi pentru Windows 7 şi, cu siguranţă, sugestiile voastre ne vor ajuta.

Articole conexe:

Top 7 gadgeturi pentru desktop-ul Windows 7
Cum se lucrează cu noul Paint
Cum folosim aplicaţia Note adezive